alegere cromatica dormitor

Idei de amenajare dormitor: Cum alegi culorile

  • Updated
  • Posted in Editorial
  • 3 mins read

Dacă ești în căutare de idei de amenajare dormitor și nu știi cum să alegi culorile, îți oferim câteva exemple. Trebuie menționat că e important să ții cont în primul rând de rolul dormitorului. În dormitor ne retragem pentru relaxare și odihnă, deci alegerea culorilor trebuie făcută în așa fel încât să susțină acest scop. 

Asta nu înseamnă că nu trebuie să folosești culori mai închise sau combinații cromatice îndrăznețe. Acestea trebuie să se completeze și să formeze un aspect unitar, după cum îți vom arăta în continuare. 

1. Dormitor alb

Un dormitor alb poate fi o oază de relaxare, dar în anumite situații poate deveni prea „steril” și lipsit de personalitate. De aceea, este indicat să optezi pentru diverse nuanțe de alb pe care să le completezi cu accente subtile din alte culori. Poți, de exemplu, folosi o nuanță de alb gri, pe care să o „încălzești” cu o draperie bej deschis. Vei păstra astfel ideea de dormitor alb, dar nu vei risca să te duci în cealaltă extremă. 

2. Amenajare dormitor cu fototapet

Fototapetul este o alegere ideală dacă vrei să scoți din anonimat dormitorul într-un mod rapid și accesibil. Alege culorile pentru acesta ținând cont de restul elementelor și nuanțelor din amenajare. Nuanțele care se regăsesc în mobilier, așternuturi și accesorii ar trebui să se regăsească și în fototapet. Astfel poți alege un fototapet creativ fără să încarci și să aglomerezi vizual dormitorul. 

3. Accent de verde pastel

Verdele folosit în amenajare dormitor este în acord cu trendul biofilic, atât de popular în ultimii ani. Dacă din varii motive nu poți să ai plante în dormitor, poți integra un accent din acest trend cu culoarea verde. Alege o notă de accent verde pastel în combinație cu nuanțe de crem, bej și unt. Spațiul va arăta cald, primitor, dar și relaxant.

Încearcă să ții cont de aceeași regulă pe care am menționat-o la fototapet pentru a păstra aspectul unitar. Asigură-te că decorațiunile, precum tablourile, conțin nuanțele regăsite în restul amenajării. 

4. Idei de amenajare dormitor cu culori închise

Dormitorul poate fi primitor și relaxant chiar și atunci când folosești culori închise, chiar și negru sau gri închis. Cheia stă în modul cum le „îmblânzești”. Dacă ai un dormitor în care intră multă lumină naturală, o parte din această problemă deja a fost rezolvată. 

Folosește cea mai închisă nuanță pe un perete de accent în spatele patului. Poți să împarți vizual peretele în două și să aplici și un placaj de lemn natur pe o parte a acestuia. Nuanța închisă de pe peretele de accent integreaz-o în amenajare cu ajutorul așternuturilor și draperiei. 

Mergi pe aceeași linie cromatică și folosește și alte nuanțe mai deschise ale culorii principale. Dacă peretele este negru sau gri închis, folosește ca accente decorative diverse nuanțe de gri din ce în ce mai deschise. 

Alegerea culorilor este importantă atunci când amenajezi dormitorul, dar poate fi un proces creativ și distractiv. Alege două sau trei culori de bază și apoi folosește în amenajare dormitor alte nuanțe ale lor. Astfel nu ai cum să dai greș.